in

OMGOMG

Iulian Lemnaru, creator de conținut: „Dacă faci ceva de mii de ori, la un moment dat tot îți iese.”

Iulian Lemnaru este un creator de conținut care s-a făcut remarcat în spațiul online românesc datorită prin spiritului creativ, perseverenței, dar și umorului. Atât personalitatea lui distinctivă, cât și clipurilor și sketch-uri sale comice, i-au adus numai puțin de 1.3 mil. de urmăritori pe TikTok, 288k urmăritori pe Youtube, 55k de urmăritori pe Instagram, care îi urmăresc cu interes conținutul distribuit.

În cadrul acestui interviu inedit, Iulian ne-a povestit mai multe despre începuturile sale, cum a ales să devină creator de conținut și cum i s-a schimbat viața în momentul în care a început să prindă din ce în ce mai multă popularitate în online. Cu multă deschidere, ne-a detaliat cu ce platformă de socializare rezonează cel mai bine conținutul său, cât de mult îi ia să editeze un TikTok – de la idee creativă și până la procesul de editare, dar și cum îi place să interacționeze cu comunitatea sa.

Nu foarte multă lume știe că ai absolvit Informatica în cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Cum de ai ales să îți schimbi traiectoria profesională și să devii creator de conținut?

Facultatea nu a fost unul dintre obiectivele mele, ci ale părinților și bunicilor mei. Aceștia și-au dorit să am o educație cât mai bună pentru a reuși în viață, pentru a avea o carieră de succes și bani.

Am început Informatica la UPG Ploiești pentru că IT-ul era un domeniu de viitor. În al doilea an, am realizat că nu este un domeniu care îmi place, chiar dacă nu am avut restanțe. Astfel că am decis să închei capitolul „IT”, iar ulterior am încercat să mă înscriu la UNATC București, dar nu a fost să fie. Este o poveste destul de amuzantă, dar nu este momentul să o povestesc acum.

Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit creator de conținut?

În primul rând, timpul a devenit foarte relativ. Nu mai lucrez după un program stabil, iar weekend-urile ajung să fie pline de treabă, iar în cursul săptămânii aleg să merg în mall sau în diverse locații pentru entertainment, pentru că este mai liber.

În al doilea rând, oamenii din comunitate pe care îi întâlnesc în viața de zi cu zi îmi oferă o energie bună când mă văd în locuri publice, random, și îmi place să schimb câteva vorbe cu ei.

În al treilea rând, cu toate că este frumos să lucrezi pentru tine, totul devine mult mai stresant, pentru că tu trebuie să te ocupi de tot. Practic, totul devine responsabilitatea ta și primești exact cât muncești.

Ai început să postezi videoclipuri pe platforma Youtube din 2017 și de atunci ai continuat să îți surprinzi audiența online. Dintre rețelele sociale pe care ești activ, cu care rezonezi cel mai mult în momentul de față?

Cel mai mult îmi place Youtube-ul. Este platforma pe care am început și platforma în care am pus cea mai multă pasiune.

De asemenea, Youtube este una dintre cele mai complexe platforme pentru mine. Am trei canale de Youtube, dar momentan postez doar pe două.

TikTok-ul este o platformă drăguță, unde poți crea conținut rapid și să devii viral. Pe Youtube, clipurile nu devin la fel de ușor virale, astfel că necesită mai multă muncă și dedicare.

Instagram-ul a început să devină mai plăcut pentru mine odată cu apariția funcției de postare a Reel-urilor, deoarece îmi este mai ușor să mă exprim prin videoclipuri decât prin poze.

Ai creat numeroase serii de sketch-uri comice online. Care este seria ta preferată – pe care ți-a plăcut cel mai mult să o creezi, de la idee și până la materializarea video? De ce?

Cu toate că sună repetitiv, preferata mea este seria în care petrec 24 de ore făcând un anumit lucru. De ce? Pentru că sunt foarte complexe și provocatoare. După realizarea unui astfel de clip, simt că evoluez, simt că am reușit, simt succesul, chiar dacă nu ajunge la milioane de vizualizări. Un proiect dus la sfârșit este un proiect reușit!

Cât de mult timp îți ia să creezi un TikTok – de la idee și până la editarea propriu-zisă a materialului?

Depinde. Toate răspunsurile încep cu „depinde” când e vorba de TikTok. Sunt TikTok-uri pe care reușesc să le fac într-un minut (îmi vine ideea, filmez, postez) sau sunt TikTok-uri la care stau și 4-6 ore.

Ideea de obicei îmi ia o secundă, scrierea scriptului și a cadrelor în jur de 20-30 de minute, filmarea 30-60 de minute, iar editarea cam 3-5 ore.

Depinde foarte mult de complexitatea TikTok-urilor, dar majoritatea care necesită editare îmi iau cam o oră.

Am remarcat chimia dintre tine și Ana, actuala ta iubită. Cât de mult îți place să colaborezi cu ea?

Este frumos să nu mai fiu singur într-o echipă. Știu, nici nu se numește echipă dacă ești doar tu.

De când sunt cu Ana, îmi este mult mai ușor să creez conținut și nu doar pentru că mă ajută la filmări, ci și pentru că mă inspiră și mă motivează zilnic.

Mă ajută și psihic, pentru că acum am un motiv pentru care să trag tare, să muncesc pentru o familie frumoasă cu ea!

Care sunt acele elemente care dau autenticitate conținutului tău?

Complexitatea, aș zice. Îmi place să complic lucrurile astfel încât să iasă cât mai diferite, chiar și dacă este vorba de un trend. Îmi place să păstrez ideea trend-ului, dar să adaug ceva al meu, să simt că mi-am pus amprenta în clipul respectiv.

Ce creator din România sau de la nivel internațional te inspiră când creezi conținut?

Creatorul care îmi place cel mai mult este internațional și este Mr. Beast. Chiar în timp ce scriu acest interviu rulează pe fundal un podcast unde el este invitat. O vorbă cunoscută pe care o să o zic: „Vreau să fiu ca el într-o zi”.

Pe lângă clipurile calitative și inedite pe care le face, ajută și foarte mulți oameni care au nevoie.

Asta îmi doresc și eu, să creez conținut bun și să dau mai departe din ceea ce primesc eu.

Cu ce brand ți-ai dori să colaborezi în cadrul unei campanii? Sau dacă ai colaborat deja, care ar fi acela? De ce?

Cu Samsung. De ce? Am mai colaborat în trecut cu ei și pe lângă faptul că mi-au arătat profesionalism, era și o atmosferă foarte friendly.

Evenimentele și campaniile pe care le realizează cu Team Galaxy sunt inovatoare și fun. În plus, mereu am fost fan Samsung. Avem nevoie de un TV nou? Hai să luăm de la Samsung că sunt bune. S-a stricat mașina de spălat? Hai să luăm de la Samsung. Au produse de calitate și îmi place să prezint produse de calitate comunității mele.

Un alt brand cu care am colaborat a fost Telekom, una dintre cele mai frumoase colaborări pentru că în campania respectivă am zburat în Germania la concertul lui Billie Eilish, cu influenceri din toată Europa. A fost o experiență care mi-a rămas în minte.

Ai refuzat vreodată o colaborare cu un brand? Și dacă da, care au fost motivele?

Am refuzat diverse brand-uri mici care păreau a fi scam-uri sau erau legate de jocuri de noroc sau criptomonede.

Îmi place să prezint comunității mele produse pe care și eu le-aș folosi în viața de zi cu zi.

Cum îți place să interacționezi cu comunitatea care te urmărește online?

Ce e drept, înainte comunicam mult mai mult cu comunitatea. Acum, postând mult conținut, se adună mai multe comentarii și mesaje.

Le arăt oamenilor că i-am văzut și le dau o inimioară la comentarii. Dacă au o întrebare, le răspund, iar dacă îmi trimit mesaj că au nevoie de un sfat, le răspund.

 

Cel mai important sfat pe care l-ai primit la începutul carierei tale ca creator de conținut:

Să fii perseverent și asta e sfatul pe care îl dau și mai departe. Orice faci, dacă faci de mii de ori, la un moment dat tot îți iese.

E ca la probabilitățile la matematică; ideal este să îmbunătățești de fiecare dată când o faci din nou.

Emoji-ul tău go-to:

Cred că acesta este cel mai folosit emoji al meu:
1) 😂
și cel care îmi place cel mai mult:
2) 😆 pentru că râde, dar într-un fel sarcastic.

Cu ce gând îți dorești să rămână oamenii din comunitatea ta online după ce consumă/interacționează cu conținutul pe care tu îl creezi pentru ei:

Îmi doresc să rămână cu efectul de „wow” sau să se întrebe „ce?”, și apoi să se mai uite încă o dată.

Bineînțeles, îmi place și să-i fac să râdă, să se simtă bine, poate chiar să trimită prietenilor și să râdă împreună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Rares pe scaun, în cameră, secvență din videoclip muzical

Rareș te așteaptă pe 17 ianuarie la Hard Rock Cafe, pentru un concert de senzație 😍

Ibrik – restaurantul românesc care face furori în Paris 👀