in

AdorAdor

Cum poți aplica, corect, eyeliner-ul. Lasă-te inspirată de make-up artistul Andone Diana

Ai încredere și răbdare, o să iasă

Nu pot uita ziua în care mi-am cumpărat pentru prima dată un tuș de ochi. Eram prin clasa a 11-a, primăvara, și abia ieșisem de la ore. Luasem o notă mare în acea zi și m-am gândit să mă recompensez cu ceva drăguț, așadar am intrat într-un magazin numit Haotic, foarte creativ, unde găseai accesorii, farduri și seturi cosmetice, cutii de cadouri, portofele, curele, valize și poșete. Era un soi de Meli Melo de provincie.

În acea perioadă mă machiam rar și cu puține produse. De multe ori, mai ales în zilele de școală, purtam o mascara lejeră, un balsam de buze sau ruj în culori deschise și uneori îmi aplicam puțin fard de pleoape.

Eram și o norocoasă care nu avea deloc probleme cu acneea, doar la menstruație îmi mai apărea câte un coș. 

Așa că, am zis să fac un update „trusei” de machiaj cu un eyeliner, pe care abia așteptam să-l introduc în ritualul meu.

Ține minte, nu va ieși din prima indiferent câte how to videos urmărești

Am ajuns acasă cu instrumentul care avea să îmi înfrumusețeze ochii și m-am pus direct pe treabă. Am urmărit câteva tutoriale pe YouTube, apoi m-am așezat în fața oglinzii.

Am trasat linia la ochiul drept. Acceptabil, apoi cea de la cel stâng. Horror. Îmi tremurase mâna, linia era prea groasă și mai oblică decât cea de la ochiul drept. Se vedea urât chiar dacă-mi puneam ochelarii de vedere.

Am luat un disc demachiant și m-am curățat. Am mai încercat o dată. Amândouă au ieșit rău. Am șters iar și am repetat procesul până au început să mă usture ochii și să se usuce tușul din flacon. Nu era ceva calitativ, îți dai seama.

Eu am renunțat atunci. Am aruncat tușul în portfard și am uitat complet de el până a expirat. Am exagerat și n-am avut răbdare. Aplicarea eyeliner-ului e un proces care necesită multă atenție, răbdare și un tuș de calitate.

Linia perfectă 

Exersează până îți iese, nu până ajung să-ți lăcrimeze ochii. 

Câțiva ani mai târziu, mi-am achiziționat al doilea tuș de ochi din viața mea. Am început cu codițe mici, fine, care porneau din colțul ochiului. Uneori lăsam linia așa, ca o prelungire delicată, alteori construim un triunghi, pe care-l umpleam ulterior.

Niciun clip de pe YouTube sau TikTok nu m-a învățat să trasez perfect conturul ochilor. Asta s-a întâmplat pe parcurs, practicând. 

3 pași pentru un eyeliner estetic

Iată care sunt pașii pe care-i urmez eu atunci când îmi conturez ochii cu tuș:

În primul rând, începe cu o linie ușor oblică din colțul ochiului. În al doilea rând, din vârful linie, în timp ce ții ochiul deschis normal, trage a doua linie spre mijlocul pleoapei, apoi trage puțin de piele pentru a uni complet cele două linii cu capătului ochiului. Iar în al treilea rând, colorează triunghiul creat.


Sună simplu, știu. Înarmează-te cu răbdare, cu încredere și cu siguranța că odată cu trecerea timpului și cu exercițiul, eyeliener-ul tău va arăta din ce în ce mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Alexia Eram și Mario Fresh

Unde își mai petrec vacanțele de cuplu Alexia Eram și Mario Fresh? Hai să descoperi 👀

Cine are ziua de naștere pe 21 septembrie?