in

AdorAdor

Eva Timush i se alătură lui ADI pentru a cânta piesa „Un pic”

Eva Timush i se alătură lui ADI pentru a aduce o notă distinctivă piesei „Un pic”. Piesa devine o călătorie în lumea sentimentelor, provocându-ne să reflectăm la ce și cum simțim, fără a oferi răspunsuri imediate.

Versurile, asemenea unui jurnal personal, expun gândurile și trăirile artiștilor într-un mod sincer și vulnerabil. Ei nu se ascund în spatele filtrelor, ci împărtășesc cu ascultătorii bucăți din propria lor realitate. Nu rămâne decât să vă bucurați de muzică.

Piesa a fost scrisă de Adi Istrate, Loredana Cavasdan și Emanuel Masson și Alexandru Turcu, care s-au ocupat și de partea de producție.

La doar 22 de ani, ADI este un talentat artist și un songwriter de excepție, fost student al Irish Institute of Modern Music din Londra, secția de compoziție și voce. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o la vârste fragede, învățând să cânte la tobe, pentru ca mai apoi să se ducă și spre chitară, chitară bas, pian și marimba. Fost membru în trupa Maxim, care a făcut ravagii în rândul adolescenților, ADI și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, ADI e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Primul său album, “11”, lansat alături de Erika Isac, s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-urilor pe platforma TikTok. Cea mai de succes piesă a sa, ,,Totul meu” în colaborare cu Holy Molly, este de 19 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #1 și are peste 400K de videoclipuri realizate pe sound-ul din platforma TikTok, fiind cea mai folosită piesă din aplicație în anul 2023.

Eva Timush, un superstar în ascensiune din Moldova, a cucerit lumea online-ului, dar și industria muzicală românească. Prezența sa pe rețelele sociale a explodat după aparițiile în emisiuni precum “Next Star România” și “Romania’s Got Talent,” unde prestațiile ei au impresionat telespectatorii pe YouTube. Câștigând putere din aceste experiențe, a impresionat la “Vocea României”, ajungând în semifinale. Eva Timush, un spirit liber înarmat cu o voce uimitoare și o înfățișare pe măsură, a colaborat la hit-uri precum “Tattoo” și “Too Deep” cu SICKOTOY. Colaborarea ei cu Vescan pentru “Colegi de apartament” a atins poziția #1 în trending-ul YouTube-ului și a rămas în Top 10 Media Forest timp de 12 săptămâni, atingând poziția maximă #2. În 2023, artista a mai avut parte de două colaborări de excepție pentru piesa “Bad Girls”, alături de SICKOTOY, INNA și ANTONIA și pentru „Te-am sunat”, alături de rareș. De asemenea, artista a lansat și primele sale single-uri în limba română, „Unde ești acum” și „Prea așa”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Cine are ziua de naștere pe 30 ianuarie?

Horoscopul Likez.ro pentru săptămâna 29 noiembrie – 4 februarie: clasamentul celor mai sociabile zodii