in ,

Totul despre Daniel Crăciun: Cine este, vârsta, biografia, cariera

Totul despre Daniel Crăciun: Cine este, vârsta, biografia, cariera
Sursă foto: Forbes

Dacă nu știi încă cine este Daniel Crăciun, află acum că este un important antreprenor, CEO și fondator al binecunoscutei companii Lensa.

Cine este Daniel Crăciun?

Este apreciat ca fiind unul dintre cei mai tineri și de succes antreprenori din România în momentul de față, cu cel mai mare magazin de optică medicală din România și cu cel mai mare showroom din Europa.

Ce vârstă are Daniel Crăciun?

La doar 34 de ani, Daniel Crăciun demonstrează că nu vârsta, ci abilitățile și determinarea sunt cheia care poate să îți asigure succesul. În anul 2019 intrase déjà în topul Forbes 30 sub 30, unde i-au fost recunoscute meritele pentru că a reușit să atingă pragul de 1 milion de euro înainte de a depăși vârsta de 30 de ani. În legătură cu asta, Daniel Crăciun declara:

Cele mai importante realizări pentru mine sunt că am reușit să trec de pragul de 1 milion de euro până la vârsta de 30 ani, extrem de puțini antreprenori români reușesc asta; că am învățat cum să conduci o echipă de peste 40 de oameni și cum să o coordonezi pe baza proceselor și flow-urilor. Am învățat că cel mai important lucru la acest nivel este focusul, este bine să ai un plan pe 5-10 ani în avans și să îl urmezi, doar așa poți ajunge mai repede unde îți dorești.

Biografia lui Daniel Crăciun

Daniel Crăciun s-a născut într-o familie în care a avut șansa, încă de când era copil, să învețe secretele antreprenoriatului. Tatăl său l-a introdus în acest domeniu al șanselor. L-a învățat cât de important e să fii pe picioarele tale și să nu devii la nimeni stăpân.

Încă se consultă cu tatăl său și cu mentori de talia sa atunci când are o nelămurire. Daniel Crăciun prevede că noile generații o să fie din ce în ce mai bune datorită progresului tehnologic și își dorește ca prin progresele antreprenorilor să devină și România o țară de top.

Cariera lui Daniel Crăciun

Oricât de mult a încercat Daniel Crăciun să fie un simplu angajat, toate încercările sale au eșuat. Cunoscând déjà, încă din copilărie, ce înseamnă antreprenoriatul, Daniel Crăciun a folosit ceea ce l-a învățat tatăl său. Chiar și așa, a apucat să se rataze întâi în calitate de angajat, așa că a început să încerce să se implice în lumea afacerilor. În acest fel a avut diverse tentative de business, mai exact șase, însă toate au eșuat, indiferent de faptul că se axau pe domenii cu totul diferite. Oricum, la 16 ani, Daniel Crăciun a intrat în afaceri. A dezvoltat inițial site-uri pentru diverse companii. La 18 ani deschidea, împreună cu un asociat, prima firmă: Tensa. Cu această firmă dezvoltau website-uri. Apoi s-a apucat de un business care avea ca obiect de activitate panificația. Apoi, Rensa, un business cu piese auto. În ciuda eșecului, a încercat și cu bijuterii și cu un Plafar. Toate aceste afaceri au fost un eșec.

Abia în anul 2013, Daniel Crăciun s-a hotărât să facă o investiție de 500 de euro. Suma aceasta nu este deloc una mare, dar lui Daniel Crăciun, lentilele colorate în care a investit i-au adus ulterior succesul financiar și profesional pentru care este atât de apreciat în prezent. În momentul de față, afacerea sa este printre cele mai importante de pe piața de optică medicală. Afacerea s-a se dublează de la an la an.

În România, Daniel Crăciun deține 72 de magazine. S-a extins, de asemenea, și în Moldova, unde a deschis alte trei magazine, în Chișinău. După ce a fost în topul Forbes 30 sub 30, el a fost, de asemenea, în top 100 cei mai admirați CEO din România, unde businessmagazin.ro l-a plasat pe locul 12.

Tu știai cine este Daniel? Scrie-ne pe „Ai un Pont?” și răspunde-ne la întrebare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Totul despre Sorin Stan: Cine este, Carieră, Relație

Totul despre Mircea Căpățână: Cine este, vârsta, biografia, cariera

Totul despre Mircea Căpățână: Cine este, vârsta, biografia, cariera