in , ,

AdorAdor

Cine este Maria Pușcaș, artist bijutier și fondatoare a Empé Jewelry: „Mama și bunica mi-au transmis prețuirea față de bijuterii.”

Cine este Maria Pușcaș, artist bijutier și fondatoare a Empé Jewelry

Maria Pușcaș, artist bijutier și fondatoare a Empé Jewelry, a început să scrie povestea propriului brand de bijuterii într-un moment în care și-a dat voie să se bucure de o perioadă de respiro, ca să-și dea seama încotro își dorește s-o apuce.

După terminarea facultății, și-a luat un an liber ca să decidă care este masteratul pentru care ar vrea să opteze, timp în care s-a concentrat asupra laturii sale creative.

Fiind pasionată de arta frumosului, s-a oprit asupra bijuteriilor pentru că a simțit că aceasta este zona care i se potrivește cel mai mult. Adoră lucrul manual și atenția la detalii. „Neavând un atelier atunci când am început, îmi organizam margeluțele și pietrele în cutiuțe mici, îmi era ușor să mă desfășor și să dau frâu liber imaginației”, mi-a împărtășit ea.

Ai început prin a-ți face și tu, la rândul tău, un colier pe cont propriu. Care a fost procesul prin care ai învățat să-ți faci propriul colier?

Pentru a realiza primul meu colier, am parcurs pașii treptat. Am început prin a urmări numeroase tutoriale. În copilărie, am participat la un workshop de creație, unde am învățat, în mare, despre materialele și instrumentele necesare. Cel mai mult mi-a folosit practica: pe măsură ce am creat tot mai multe coliere, mi-am perfecționat tehnica.

Care este cel mai important pas pe care i-ai sfătui pe tinerii antreprenori să-l facă în direcția descoperirii și monetizării pasiunii lor?

Consider că un pas esențial pentru tineri este să experimenteze, să se descopere și să-și studieze pasiunile pentru a afla ce le place cu adevărat. În opinia mea, nu este adevărat că, dacă îți găsești menirea, nu vei simți că muncești nici măcar o zi.

Chiar și atunci când ești pasionat, te poți confrunta cu oboseala și obstacolele.

Dacă pui suflet în ceea ce faci, greutățile par mai ușor de suportat, iar oboseala trece mai repede.”

De aceea, este important ca tinerii să se cunoască pe ei înșiși.

Părinții joacă și ei un rol crucial: ar trebui să le permită copiilor să încerce lucruri noi, să nu-și proiecteze propriile visuri și dorințe asupra lor, să le ofere încredere și susținere necondiționată.

Astfel, pasiunea se poate transforma treptat într-o sursă de venit. Un alt aspect important este să faci diferența între latura de business și pasiunea în sine. Am citit undeva că, dacă nu reușești să-ți transformi pasiunea într-o sursă sigură de venit, aceasta rămâne doar un hobby foarte costisitor.

Cine este Maria Pușcaș, artist bijutier și fondatoare a Empé Jewelry

Cum ai descrie stilul de bijuterie pe care-l creezi ca parte a proiectului tău, Empé Jewelry? Cum au influențat bijuteriile pe care le purtau mama și bunica ta stilul bijuteriilor pe care tu le creezi acum?

Bijuteriile pe care le creez sunt unice datorită perlelor utilizate. Am dorit foarte mult să creez piese cu perle care să nu impună purtarea unei ținute foarte elegante, cum era cazul în trecut. Îmi doresc ca bijuteriile mele să fie percepute ca piese versatile, dar cu o notă specială.

Mama și bunica mi-au transmis prețuirea față de bijuterii. Ele își completau ținutele cu bijuterii ca o notă finală, iar eu, copil fiind, vedeam aceste accesorii ca fiind cireașa de pe tort. Observam pe chipul lor cât de răsfățate se simțeau când purtau un colier sau o pereche de cercei, completându-și astfel ținuta.

La fel îmi doresc să se simtă și clientele mele. Mă concentrez pe sentimentul special pe care îl poți avea atunci când porți o bijuterie dorită sau creată special pentru tine.

Cum se desfășoară procesul tău de creație individuală? În momentul în care realizezi o bijuterie custom pentru una dintre clientele tale, diferă workflow-ul pe care-l urmezi – și, dacă da, cum se diferențiază acesta?

Încerc, cu fiecare piesă personalizată la care lucrez, să mă pun în pielea clientei, să rezonez cu nevoile și dorințele ei, să fac totul conform cerințelor, pentru a crea nu doar o bijuterie, ci mai mult un fel de talisman, care să transmită bucurie și să fie ca un declanșator al feminității.

Îmi iau timp, de aceea, realizarea unei comenzi durează câteva zile. Îmi doresc să fiu liniștită, să am spațiul curat atunci când mă apuc de lucru.

„Cred că se simte energia pe care o pui atunci când realizezi ceva și vreau să mă asigur că mă dedic și pun tot sufletul în toate bijuteriile pe care le creez.”

Îți face plăcere să creezi bijuterii personalizate până în cel mai mic detaliu. Ce înseamnă, pentru tine, crearea de bijuterii personalizate pentru clientele tale? Ce îți aduce cea mai multă bucurie în ceea ce ține de crearea de bijuterii unice pentru ele?

Pentru mine crearea pieselor personalizate înseamnă în primul rând o mare responsabilitate și în același timp o onoare. Prețuiesc fiecare comandă și sunt recunoscătoare doamnelor care îmi oferă ocazia să realizez o piesă personalizată.

Mă bucură nespus faptul că îmi acordă încredere și mă străduiesc pe cât posibil să livrez personal comenzile și să mă întâlnesc cu doamnele, pentru a le vedea reacția.

Sentimentul pe care îl am când le văd zâmbetul, sau când sunt nerăbdătoare să le ajut eu să își pună colierul, este de neprețuit. Simt și pun foarte mult preț pe latura aceasta umană și nu în ultimul rând pe conexiunea dintre femei.

Ești o tânără antreprenoare care-și face loc în lumea bijuteriilor lucrate cu perle de cultură, la nivel național. Ce provocări au venit la pachet cu faptul că ești tânără și la început de drum? Care ai spune că este cea mai comună provocare pe care o întâmpină tinerii antreprenori în România?

Faptul că ești tânăr și la început de drum are atât avantaje, cât și dezavantaje. În cazul meu, provocările au apărut din lipsa unei pregătiri în antreprenoriat. Nu știam cum să gestionez stocurile, să aleg furnizorii potriviți sau să reinvestesc câștigurile în primii ani. Nu aveam cunoștințe despre strategiile de marketing sau despre creșterea organică pe rețelele de socializare, așa că nu am urmat pașii ideali.

Cu toate acestea, aceste provocări și obstacole m-au ajutat să cresc. Trecând prin toate aceste etape pe cont propriu, am acumulat experiență și am învățat să mă îmbunătățesc din toate punctele de vedere. O problemă comună pentru tinerii antreprenori din România este lipsa de susținere. Nu există multe comunități de sprijin, ceea ce face ca drumul antreprenoriatului să pară solitar.

La început, există riscul apariției fricii de eșec și a sindromului impostorului. Sfatul meu pentru tinerii antreprenori este să nu renunțe, să-și creeze propria strategie și să descopere ce funcționează pentru ei. Comparația cu alții poate fi demotivantă, dar și motivantă. Este important să se compare cu persoane aflate la început de drum, nu cu cei care au ani de experiență, și să se inspire din succesul altora, având încredere că orice este posibil.

Cine este Maria Pușcaș, artist bijutier și fondatoare a Empé Jewelry

Din proprie experiență, știu că atunci când te afli la început de drum ca antreprenor, una dintre provocările care apare este dedusă din nevoia resimțită de „a le dovedi ceva celorlalți”. Ai resimțit vreodată nevoia de a demonstra „ceva” celor din jurul tău? Dacă ai reușit să faci pace cu gândul că nu este de datoria ta să demonstrezi nimic nimănui, cum ai reușit să faci asta?

„A deveni un antreprenor din ce în ce mai bun înseamnă a lucra la tine pe plan personal și emoțional din ce în ce mai mult.”

Încă sunt momente în care ego-ul meu dorește să preia controlul, resimt competiția ca pe o amenințare, pun presiune pe mine în ceea ce privește procesul de creație fiindcă uneori asociez stima de sine cu nivelul de productivitate și tot felul de capcane. Mă bucur în schimb că le conștientizez, simt că acesta este un pas important.

Până în prezent, m-am străduit să lucrez mult la aceste aspecte și să ies constant din zona de confort, însă știu că lucrul cu sinele, cu emoțiile, reprezintă un drum anevoios, dar și plin de satisfacții, pe care îl parcurgi pe tot parcursul vieții.

Am văzut, pe contul tău de Instagram, o postare care m-a emoționat cu privire la mama și bunica ta. Care este relația lor cu activitatea ta profesională astăzi? Care este cea mai importantă lecție de omenie, aplicabilă și în business, pe care ai învățat-o de la cele două?

Ședința foto de anul acesta cu ocazia zilei de 8 martie, a fost cel mai frumos  și special cadou atât pentru mine, cât și pentru mama și bunica. Sunt binecuvântată să le am alături. Zi de zi, sincer, mă susțin necondiționat, mă sprijină, se bucură de fiecare dată când află că mai am de pregătit o comandă, mama mă ajută adesea să ajung la furnizorii mai îndepărtați și chiar să livrez comenzi.

La fel de mult îmi este alături și tata. Se implică toți și mă ajuta cu ceea ce pot, atunci cand au disponibilitate. Bunica de cele mai multe ori are idei și în privința modelelor de bijuterii și se bucură de fiecare dată când se poate implica în procesul acesta creativ.

Am mare noroc, fiindcă înainte de a fi antreprenor, sunt om. Nu sunt toate roz, uneori îmi pierd încrederea sau trec prin momente mai dificile și este atât de important să ai pe cineva alături, care te iubește și îți dorește binele necondiționat și care îți spune să continui, să mergi mai departe orice ar fi, de acolo îmi iau toată puterea.

M-a ajutat și faptul că nu am simțit din partea familei presiune cu privire la drumul meu în viață. Când am început Empé, nimeni nu a știut că voi ajunge aici, să dau un interviu, nici măcar eu, însă familia a fost acolo pentru mine. Nu mi-au spus: „Fii tu antreprenor în timpul liber, dar ce ar fi să îți iei și un job serios?”.

Îmi doresc să cred că am preluat de la mama și de la bunica empatia, dorința de a-i bucura pe cei din jur cu o vorba bună, cu un zâmbet, cu orice pot. Asta aplic atunci când realizez o comandă: mă gândesc cum aș putea să transform această bijuterie într-o experiență care să aducă fericire sau un moment de bucurie unei persoane.

Ele m-au învățat să dau mereu tot ceea ce este mai bun, să fiu un om de cuvânt și să port respect tuturor oamenilor pe care îi întâlnesc, indiferent de statut.

Cine este Maria Pușcaș, artist bijutier și fondatoare a Empé Jewelry

Cum îți găsești resursele interioare să continui atunci când obosești?

Cum am povestit și anterior, familia și persoanele dragi sunt cel mai mare sprijin pentru mine. De-a lungul timpului însă, am realizat și învățat din experiențe diverse, că cel mai mare sprijin îl găsesc și în interiorul meu.

La finalul zilei, eu știu ce am făcut bine, la ce mai am totuși de învățat, care sunt punctele mele slabe și voi fi mereu aici pentru mine, pe tot acest drum.

Mă inspiră călătoriile, schimbarea de peisaj mă relaxează și îmi oferă o altă stare de spirit. Simt cum se dezvoltă dorința de a cunoaște alte culturi, de a vedea cum trăiesc, ce poartă, cum se exprimă. Oamenii în general mă fascinează prin unicitatea lor, prin talentele lor, prin frumos.

Se întâmplă rar să spun că nu mai pot, însă într-adevăr există momente de oboseală mai puternică, în acele clipe, mă uit la un album pe care l-am creat în telefon cu fotografii de la început. Când aveam pe numărate 20 de perle, 2 cleștișori și nicio idee în legătură cu unde voiam să ajung.

Zâmbesc când le privesc și apoi merg mai departe, știind că merită să continui. Îmi aduce fericire pentru că iubesc ceea ce fac și îi bucură și pe cei din jur. Este un vis împlinit.

Raportându-te la ceea ce cunoști despre clientele tale și obiceiurile lor de cumpărare, care ai spune că sunt creațiile tale cele mai potrivite unei fete din Generația Z?

Mi-ar plăcea să cred că majoritatea pieselor din colecțiile mele s-ar potrivi Generației Z. Această generație mi se pare foarte creativă, experimentează mult în ceea ce privește alegerile stilistice și nu se tem de ceea ce spune lumea în legătură cu felul în care se îmbracă.

Cine este Maria Pușcaș, artist bijutier și fondatoare a Empé Jewelry

Prin piesele pe care le-am realizat se numără și cercei asimetrici, coliere cu perle de diferite dimensiuni, care cred că li s-ar potrivi foarte mult. Aceste piese sunt ieșirea mea din zona sigură, sunt îndrăznețe, iar eu așa percep Generația Z, că fiind originală, curajoasă și autentică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Cine este JO, artistă: „Încerc mereu să îmi exprim emoțiile și experiențele personale prin muzică”

Cine este JO, artistă: „Încerc mereu să îmi exprim emoțiile și experiențele personale prin muzică.”

„Ora de Educație Rutieră - Via Creative”

Ora de Educație Rutieră – Via Creative, proiectul ambițios a ajuns la 6000 de elevi din 30 de școli din România