in ,

AdorAdor

Cine este Iulian Leca, creator de conținut și videograf: Videografia mă ajută cel mai bine să exprim cine sunt

Cine este Iulian Leca, creator de conținut și videograf Videografia mă ajută cel mai bine să exprim cine sunt

Iulian Leca este creator de conținut digital, videograf și fotograf de călătorie. Pasionat de oameni și de modul în care fiecare cultură își brodează propria poveste unică, a ales fără ezitare să renunțe la locul său de muncă pentru a-și urma visul, cel de videograf. Riscul asumat, cu numeroase suișuri și coborâșuri, alături de un entuziasm molipsitor, i-au oferit oportunitatea de a imortaliza experiențe și peisaje spectaculoase din diferite colțuri ale lumii, pe care le-a împărtășit ulterior în online într-un stil distinctiv, cu nuanțe cinematice.

Iulian călătorește alături de partenera sa de viață, Corina Hendler, pe care a cunoscut-o tot într-o vacanță. Împreună și-au deschis canalul de Youtube Vibe Nomad | Travel pentru a împărtăși amintirile surprinse în diferte culturi, iar pentru a le trezi apetitul românilor de călătorie, au lansat „Travel more with Vibe Nomad”. Conceptul nou se îndepărtează de ideea tradițională a group trip-urilor organizate de agențiile de turism, iar Iulian menționează despre acesta:

Travel more with Vibe Nomad este despre prietenii și despre oameni care au aceleași pasiuni, care se întâlnesc într-un grup mai mic sau mai mare să descopere lumea împreună.

În cadrul acestui interviu ai ocazia să descoperi mai multe despre începuturile lui Iulian în videografie, cum arată munca, chiar și atunci când pare că ești în vacanță tot timpul, ce nu lipsește din bagajul său profesional când pleacă în jurul lumii și cum a evoluat relația alături de Corina.

Iulian, oferă-ne câteva detalii despte tine. Cine ești, ce studii ți-au completat formarea profesională și la ce job ai renunțat pentru a urma meseria de videograf de călătorie?

Salut, eu sunt Iulian Leca, un băiat simplu, îndrăgostit de videografie, care toată viața a avut ca scop să cunoască cât mai multe culturi și să întâlnească oameni din întreaga lume. Primul pas pe care l-am făcut în această direcție, a fost în momentul în care m-am hotărât să urmez o facultate în domeniul turismului, din dorința de a fi și mai mult în contact cu visul pe care îl aveam. Am muncit pentru visul meu în domeniul turismului și al hospitality-ului, în mai multe restaurante și hoteluri. În sfârșit am ajuns în punctul în care am renunțat la poate unul dintre cele mai frumoase joburi pe care le-am avut, și anume, mixolog într-un laborator de cocktail-uri.

M-am despărțit cu greu de această lume în care mi-am croit drum cu greu, dar am știut că trebuie să fac asta dacă vreau ca visul meu să meargă mai departe și să devin full time videograf.

Când a pornit pasiunea pentru exprimarea vizuală, fie că vorbim de forma ei fotografică, fie că vorbim de cea videografică?

Dintotdeauna am avut o pasiune pentru a crea. După ce am cochetat cu fotografia o perioadă, mi-am dat seama că de fapt videografia mă ajuta să exprim mai bine cine sunt eu și cum pot influența mediul înconjurător. Pasiunea propriu-zisă a pornit când aveam 10 ani. Atunci am luat contact cu prima camera foto, un aparat Fujifilm al unchiului meu, care era abandonat în odaia bunicii mele și nu aveam voie să îl ating. Cu toate astea, îl furam și făceam poze păsărilor din ograda bunicii, copacilor și câinilor de pe stradă.

Cum arată parcursul tău de videograf până în momentul de față? Care sunt abilitățile necesare, resursele, experiența pentru a activa în această sferă?

În 2021 am hotărât să mă apuc serios de treabă și să transform acest hobby într-un job, neștiind exact cum, dar având dorință și viziune, și poate cel mai important: speranță. Atunci am început și proiectul Vibe Nomad. Mi-a luat mai mult de 3 luni doar să mă gândesc la nume și la sloganul acestui canal de Youtube. După am avut prima experiență în Sri Lanka, unde am avut oportunitatea de a lucra cu o echipă profesionistă din Canada care filmau un reality show și aveau nevoie de oameni care să îi ajute fizic la activități, precum: protejarea camerelor de filmat, asamblarea cablurilor și câteodată fiind camera nr.3.

După această experiență în care am realizat ca nivelul meu de profesionalism este sub 10%, am început să îmi fac planuri și să mă gândesc serios la cum aș putea să devin profesionist. În perioada următoare, am renunțat la jobul meu de atunci, de manager general al unui restaurant franțuzesc cu stele Michelin, iar cu 10 kg de haine m-am mutat la Londra pentru a începe școala de film. După doar 1 an si 30k lire mai târziu, am renunțat la școala de film, dându-mi seama că am fost mult prea mult self-efficient și am învățat prea multe lucruri singur, fiind nevoit să aștept următorii 2 ani ca student pentru a putea evolua în cariera mea de videograf.

Pentru a activa ca videograf, din punctul meu de vedere, ai nevoie de 2 mari calități: muncă multă și bani să te poți întreține cel puțin un an de zile în care nu vei produce nimic.

De ce te-ai orientat către zona de travel? Și cum ți-a venit inspirația să redai experiențele tale filmate într-o manieră cinematică?

Zona de travel a fost mereu o alegere, fiind pasionat de călătorii, și nu m-am văzut niciodată făcând altceva din pasiune. Din dorința de a fi self-sustainable și de a putea călători și mai mult, am ales să încerc să arăt lumii experiențele mele din timpul călătoriilor într-o manieră cât mai inspirațională.

Alături de partenera ta, Corina, ați fondat „TRAVEL MORE WITH vibe nomad”. Ce v-a inspirat să lansați acest concept? Și cum arată viața nomadă trăită în doi din perspectiva voastră?

Împreună cu partenera mea, Corina, am luat această decizie după ce timp de aproape un an de zile am călătorit prin lume în destinații în care nu ne-am fi gândit că vom ajunge vreodată și am vrut ca aceste experiențe pe care noi le-am avut să le poată avea și alți oameni. Astfel, am creat conceptul nostru Travel more with Vibe Nomad care nu are nici o legătură cu genul de vacanțe de grup clasice care sunt promovate la nivel național și mondial. Conceptul nostru nu se bazează neapărat pe o organizare amănunțită și nici pe destinații care pot fi ușor accesibile.

Travel more with Vibe Nomad este despre prietenii și despre oameni care au aceleași pasiuni, care se întâlnesc într-un grup mai mic sau mai mare să descopere lumea împreună.

Din perspectiva mea, viața de cuplu pe drumuri, cum ne place nouă să spunem, este presărată în general cu mai multă pozitivitate decât negativitate, neavând o viață monotonă, bineînțeles nu este nici mediul necesar certurilor sau dezacordurilor. Ne completăm și ne tolerăm foarte bine. Treptat, am învățat împreună că în doi putem trece peste toate.

Corina mă inspiră și îmi dă stabilitatea mentală și emoțională de care am nevoie pentru a putea crea și pentru a planifica următoarele noastre aventuri.

La rândul meu, îmi place să cred că fac același lucru pentru ea. Viața aceasta de călători este ceea ce ne-am dorit amândoi de la început, chiar înainte de a ne cunoaște și considerăm că doar Universul, prin frumusețea lui, a adus împreună doi oameni care împărtășesc aceleași gânduri, aceleași vise, aceleași pasiuni și mai recent, aceeași dragoste.

Poți să ne dai mai multe detalii despre Group Trip-urile pe care le organizați? Și cum este această experiență trăită alături de membrii comunității voastre?

Cum spuneam și mai devreme, încercăm să aducem pe piață un concept nou în care oamenii descoperă diferite colțuri ale lumii alături de noi. Nu cumpără vacanțe de la noi, pentru că scopul acestui proiect este pentru dezvoltarea fiecărui individ în parte pentru a avea know how-ul cum să facă acest lucru de unul singur. Este cel mai mare cadou pe care noi am hotărât să îl dăm comunității noastre, pentru ca la sfârșitul zilei, după ce ai ales să călătorești alături de noi, cu siguranță vei fi îndeajuns de pregătit să faci acest lucru și singur. În momentul acesta, oamenii care au călătorit deja cu noi, au devenit călători și sunt colegii noștri, nicidecum clienții noștri.

Ce nu lipsește niciodată din bagajul profesional când plecați într-o nouă călătorie pe alt continent?

Din bagajul profesional, niciodată nu lipsește cea mai bună prietenă, camera de filmat, care este, cum îmi place mie să spun, o extensie a mea care mă ajută să-mi pun la încercare creativitatea. Iar din bagajul meu neprofesional, nu lipsește niciodată fixativul, fără excepție de la regulă, acesta fiind parte din recuzita personală din cele mai îndepărtate păduri amazoniene până în cele mai luxoase hoteluri din Maldive.

Când vacanța nu mai este vacanță și își face loc responsabilitatea jobului… Cum arată programul tău? Când îți faci timp să lucrezi când ești plecat pe alt continent?

O zi din viața mea atunci când creez content și sunt plecat din țară, începe în primul rând cu o cafea bună, fără de care nu pot funcționa. Îmi oferă liniștea, focusul și răgazul necesar de a mă gândi și de a-mi planifica ziua respectivă. În ultima perioadă, am exagerat și am filmat tone de content, care, din păcate, nu am avut timpul necesar să-l editez pe tot. În mare parte, încerc să aloc mult mai mult timp procesării de date și editării decât filmatului propriu-zis, astfel, distrugând mitul că a fi videograf înseamnă a filma în fiecare zi conținut.

Ați vorbit transparent despre provocările pe care le-ai traversat în vacanțele voastre din diferite destinații. Care a fost povestea uneia dintre cele mai grele provocări pe care camera nu a surprins-o? Cum v-a consolidat relația?

De departe, provocarea cea mai mare pe care noi am trăit-o și nu am avut energia necesară să o putem filma, a fost în momentul în care am fost foarte aproape, la câteva zeci de minute să facem overstay într-o țară ca Filipine, unde acest lucru se pedepsește cu închisoarea. Momentele acelea au fost cele în care Corina a fost devastată la propriu, așezându-se în mijlocul aeroportului și plângând în hohote, înspăimântată de ce avea să se întâmple. Iar, eu la fel de speriat și de nesigur pe deciziile mele, a trebuit să rămân calm și să încerc să iau cea mai bună decizie ca să putem ieși cu bine din această situație. După câteva ore de chin în încercarea de a relaționa cu oamenii din aeroport care nu voiau să ne ajute și după o noapte întreagă dormită în aeroport pe jos, pe scări și pe scaunele cafenelelor și ale restaurantelor, am reușit să părăsim țara în ultima clipa, astfel evitând o situație care putea să fie și mai neplăcută decât a fost deja.

Ce vă propuneți pe termen lung, prin intermediul acestui proiect? Ce v-ați dori să realizați în viitorul apropiat?

Pe termen lung ne dorim să putem călători cu mai mulți oameni și să putem crea un networking al călătorilor români, dornici de experiențe noi și de locuri inedite, mai puțin turistice de pe această planetă. În viitorul apropiat, ne dorim cu ardoare să încercam încă o dată să ne schimbăm domiciliul permanent și să ne mutăm în Bali, locul în care noi ne-am cunoscut și povestea noastră a început, și locul unde noi am mai avut o tentativă să ne mutăm.

Ce ai descoperit despre tine vizitând atâtea culturi distincte? Dar despre relația cu Corina?

În călătoriile mele, în afară de faptul că am descoperit locuri și peisaje superbe care m-au marcat pe viață, am întâlnit oameni care m-au inspirat, oameni care mi-au devenit prieteni.

Dar cel mai important, m-am descoperit pe mine, un adult cu inimă și energie de copil, care se bucură de fiecare experiență, realizând de fiecare dată că își trăiește visul.

Despre Corina, am descoperit că-mi este sosie, dar de gen feminin, și am înțeles de ce m-am atașat atât de mult de ea și de ce am putut să rezonez atât de bine încă din primele minute în care ne-am cunoscut.

Pe final, ce mesaj ți-ai dori să-i transmiți partenerei tale de viață, Corina, în cadrul acestui interviu? Dar comunității voastre?😊

Rămâi la fel de dornică de aventură și apreciază mai mult ce ți se întâmplă. Nu te uita în spate, dar nici nu aștepta să ți se întâmple lucruri, ci din contra, fă ceea ce noi am hotărât că vom face împreună, să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o trăim la timpul prezent.

Comunității noastre nu pot decât să le mulțumesc pentru tot suportul pe care l-am primit din partea lor și pentru toate cuvintele și gândurile frumoase, și să le promit că noi vom continua să le arătăm lumea fără filtru așa cum este ea văzută prin ochii noștri, cu bune și cu rele.

Destinația de suflet din România:

Pădurea Comana.

Cea mai frumoasă amintire cu Corina dintr-o vacanță:

Dansul în ploaie de pe plaja Padang Padang, din Bali, unde s-a filmat filmul Eat, Pray, Love.

Felul de mâncare pe care nu l-ai mai încerca niciodată dintr-o țară exotică:

Orez cu usturoi.

O expresie învățată de la localnicii unei țări pe care ați vizitat-o:

Bagus – înseamnă „Totul este perfect” în limba Bahasa, Indonezia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Cine este Marej, artist Muzica a fost mereu o parte importantă a vieții mele

Cine este Marej, artist: Muzica a fost mereu o parte importantă a vieții mele

Totul despre Marilena Hagi: Cine este, vârstă și cu ce se ocupă

Totul despre Marilena Hagi: Cine este, vârstă și cu ce se ocupă