in , ,

AdorAdor

Cine este Eric Icleanu, creator de conținut: „Fac totul cu zâmbetul pe buze”

cine este eric icleanu creator de continut

Eric Icleanu este un tânăr care inspiră. Acesta a lucrat și lucrează în comunicare și de ceva timp a luat-o pe drumul unui creator de conținut.

Mai mult decât atât, el este brand ambasadorul Adorra Rescue Center, adăpostul pentru câini fondat de mama lui, Cristina Icleanu.

Cum arată o zi obișnuită din viața lui Eric Icleanu?

Zilele mele variază foarte tare în funcție de ce-mi propun pentru perioada respectivă. Acum, de exemplu, mă axez mai mult pe promovarea adăpostului în spațiu fizic, pentru că până acum am făcut-o în mediul virtual.

De principiu, după ce mă trezesc, mănânc și mă apuc de treabă, care constă fie în scrierea de conținut (până recent scriam conținut pentru o agenție de marketing), fie în filmarea de clipuri, fie în trimiterea de mail-uri și cercetare pentru următoarele planuri (acum am propus organizarea a 2 evenimente în următoarea lună).

Apoi mănânc ceva rapid, mă duc la sală, mă duc la o cafenea, unde în general continui ce am început dimineața și seara mă întorc acasă să gătesc și apoi, fie mai lucrez ceva dacă nu am terminat, fie mă relaxez.

Când ai intrat în universul online și care este misiunea ta ca influencer?

Am intrat în lumea asta acum aproape 3 ani, însă misiunea mi-am găsit-o pe parcurs. Ce îmi doresc cel mai tare este să inspir oamenii să facă ce își doresc. Vreau ca cei care mă urmăresc pe mine să simtă că orice își pun în minte este posibil. Înainte, o făceam mai mult prin sfaturi, dar recent mi-am dat seama că mult mai puternică e puterea exemplului. Vreau să instig oamenii la 3 lucruri: să gândească, să nu ia viața așa în serios și să simtă că orice își propun este posibil. Realitatea ne-o facem cum vrem noi. 🙂

cine este eric icleanu creator de continut

Care este genul de conținut pe care adori să-l creezi pentru canalele tale sociale?

Cel mai mult îmi place să fac parodii. Asta este categoria de clipuri care necesită ceva mai multă muncă. Trebuie să scriu replicile, să mă organizez în prealabil și să livrez bine în ziua filmării.

Câteodată clipurile ies bine și aduc foarte multe vizualizări și aprecieri, dar în alte dăți nu. Asta este riscul pe care ți-l asumi când ești creator de conținut, iar pe mine mă încântă foarte tare.

Care este cea mai recentă campanie pe care ai avut-o cu un brand care ți-a rămas în suflet?

Cea mai recentă campanie pe care am avut-o a fost cu Hero – The Mighty Patch și mi-a plăcut foarte mult abordarea lor, însă campania pe care o am cel mai mult la suflet a fost cu ING.

Am avut oportunitatea și libertatea de a incorpora un brand uriaș în parodiile mele. În plus, campania a fost filmată cu bunica mea, care a fost pusă într-un context inedit.

Dar prima?

Cred că prima campanie pe care am avut-o a fost cu About You, un brand german de haine. De atunci s-au schimbat foarte, foarte multe lucruri. Pe atunci locuiam în Berlin, acum sunt stabilit în București.

De asemenea, eram student la facultate și eram mai imatur. Momentan simt că am crescut. Sper ca în viitor să mă consider și pe mine de la 23 de ani imatur, pentru că asta înseamnă evoluție.

Știu că mama ta a pus bazele unui adăpost de câini.

Mama a pus bazele adăpostului în 2013, însă a început să salveze câini de pe stradă de prin 2008. Îi aducea la noi în casă, ca să îi scape de hingheri și ulterior eutanasieri.

Între timp, mama a găsit spațiul în care se află adăpostul în momentul de față și ușor, ușor, cu foarte mult ajutor de la oameni mișto, a reușit să construiască ceea ce azi numim Adorra.

Cristinuța este o adevărată eroină.

Câți câini ai? Și ce ai învățat din activitatea mamei tale?

În adăpost sunt în jur de 75 de căței, iar alți 20 sunt în foster în alte părți. Eu în momentul de față am 10 căței acasă.

Mama mă inspiră foarte tare, pentru că e fix genul de om care e suficient de nebun încât să creadă că poate să facă orice. Are o dedicare incredibilă și un program de muncă foarte dificil.

Pe lângă adăpost, are și un job full time, iar abia după ce termină serviciul are timp să meargă la câini.

Atunci când își propune ceva, chiar face acel ceva și fix genul acesta de persoană vreau să fiu și eu.

Ce înseamnă să fii ambasador al unui adăpost de câini?

Neavând pe cineva care să îmi zică ce să fac, să fiu ambasadorul adăpostului înseamnă ce vreau eu să însemne. Momentan am asociat imaginea adăpostului cu imaginea mea, pentru că e mult mai util și ușor să „personifici” un brand, dar adevărata persoană care trage e mama. Eu sunt doar mesagerul.

Eu m-am ocupat de conceptul contului, pozele cățeilor, care au prins foarte bine, textele scrise și orice înseamnă administrarea contului de Patreon și Instagram.

În esență, sunt doar un mesager și încerc să documentez ce face mama, pentru că ea este personajul principal.

cine este eric icleanu creator de continut

Ce gen de conținut creezi pentru adăpost și cum reacționează oamenii?

Am plecat de la un concept văzut la Maria Zvincă și anume un cont de Instagram care are ca temă un album foto de final de an, dar cu căței. Toți blănoșii au un citat sub poza lor, prin care încerc să înduioșez oamenii.

Instagramul, totuși, are o perioadă care favorizează videoclipurile, așa că am început să fac din ce în ce mai multe, ca să ajungem la cât mai mulți oameni, organic.

Reacțiile sunt foarte bune, dar conversia e relativ modestă comparativ cu numărul de interacțiuni ale contului. Sunt încrezător că o să se îmbunătățească cu timpul.

Cât de important este să avem grijă de animalele din jurul nostru?

Eu cred că modul în care interacționăm cu lumea din jur e o oglindă a ceea ce se află înăuntrul nostru. Astea fiind spuse, cred că dacă abordăm cu dragoste animalele din jurul nostru, ajungem să ne iubim pe noi mai tare, lucru care e foarte, foarte important.

Cum se pot implica oamenii în activitatea acestui adăpost?

În momentul de față avem o urgentă nevoie de donații. Există mai multe modalități prin care poți ajuta.

Preferata noastră este abonamentul lunar, pe care l-am creat pe Patreon. Acesta ne oferă posibilitatea de a bugeta și de avea un soi de stabilitate. A doua variantă este transferul bancar, în Euro sau Lei, care e destul de intuitivă.

cine este eric icleanu creator de continut

Cel mai important sfat pe care l-ai primit la începutul carierei tale în calitate de creator de conținut:

Nu știu dacă e neaparat un sfat, dar cu siguranță e un crez după care îmi ghidez toată viața, nu numai „cariera” de creator de conținut și anume: Nu încerca să fii ceea ce nu ești.

Mi se pare mai important, mai ales în „job-ul” acesta, să fii un om mișto, un om real, mai mult decât să încerci să afișezi o imagine a ceva ce nu ești. Oamenii te simt.

Emoji-ul tău go-to:

🫦 la mișto, evident 🤪.

Cu ce gând îți dorești să rămână oamenii din comunitatea ta online după ce consumă conținutul pe care tu îl creezi pentru ei:

Vreau să stârnesc ceva în ei, fie de bine, fie de rău – și dacă mă înjură e bine, măcar să învăț și eu înjurături noi. Glumesc. Interpretarea fiecăruia îi aparține. Eu tot ce am făcut, am făcut oricum cu zâmbetul pe buze.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

cine este dominic gavril creator de continut

Cine este Dominic Gavril: „Aș juca toată viața pe scenele teatrelor”

Summer fusion magia „Ma Bebe - Ștefania x Faydee

Summer fusion: magia „Ma Bebe” – Ștefania x Faydee